medicamente Psihiatriceedit
cu utilizarea obișnuită a medicamentelor psihiatrice, în special a antidepresivelor, în populația SUA, neurotoxicitățile asociate cu acești agenți sunt mai des întâlnite. Medicul trebuie să fie conștient de problemele neurologice legate de antidepresive, antipsihotice și litiu. Cu prudență adecvată, unele dintre aceste efecte adverse pot fi prevenite sau detectate devreme.
Beta-amiloidedit
s-a constatat că un număr de celule din creier provoacă neurotoxicitate și moarte celulară atunci când este prezent în concentrații mari. Un rezultat al unei mutații care apare atunci când lanțurile proteice sunt tăiate în locații greșite, rezultând lanțuri de lungimi diferite care sunt inutilizabile. Astfel, ele sunt lăsate în creier până când sunt descompuse, dar dacă se acumulează suficient, ele formează plăci toxice pentru neuroni. Un centimetric utilizează mai multe căi în sistemul nervos central pentru a provoca moartea celulelor. Un exemplu este prin receptorul nicotinic de acetilcolină (nachrs), care este un receptor frecvent întâlnit de-a lungul suprafețelor celulelor care răspund la stimularea nicotinei, activându-le sau dezactivându-le. S-a descoperit că un număr de celule care manipulează nivelul nicotinei din creier împreună cu kinaza MAP, un alt receptor de semnalizare, provoacă moartea celulelor. O altă substanță chimică din creier pe care o reglează un XV este JNK; această substanță chimică oprește calea kinazelor reglate de semnal extracelular (ERK), care funcționează în mod normal ca control al memoriei în creier. Ca urmare, această cale de favorizare a memoriei este oprită, iar creierul pierde funcția esențială a memoriei. Pierderea memoriei este un simptom al bolii neurodegenerative, inclusiv AD. Un alt mod în care un centimetru provoacă moartea celulelor este prin fosforilarea AKT; acest lucru se întâmplă deoarece elementul fosfat este legat de mai multe site-uri de pe proteină. Această fosforilare permite AKT să interacționeze cu BAD, o proteină despre care se știe că provoacă moartea celulelor. Astfel, o creștere a unui Ca rezultat al unui hectolitru într-o creștere a complexului AKT/BAD, la rândul său oprind acțiunea proteinei Anti-apoptotice Bcl-2, care funcționează în mod normal pentru a opri moartea celulelor, provocând defalcarea accelerată a neuronilor și progresia AD.
Glutamatedit
glutamatul este o substanță chimică găsită în creier care reprezintă o amenințare toxică pentru neuroni atunci când se găsește în concentrații mari. Acest echilibru de concentrație este extrem de delicat și se găsește de obicei în cantități milimolare extracelular. Când este deranjat, o acumulare de glutamat apare ca urmare a unei mutații a transportorilor de glutamat, care acționează ca pompe pentru a scurge glutamatul din creier. Acest lucru face ca concentrația de glutamat să fie de câteva ori mai mare în sânge decât în creier; la rândul său, organismul trebuie să acționeze pentru a menține echilibrul între cele două concentrații prin pomparea glutamatului din fluxul sanguin și în neuronii creierului. În cazul unei mutații, transportorii de glutamat nu sunt capabili să pompeze glutamatul înapoi în celule; astfel se acumulează o concentrație mai mare la receptorii glutamatului. Aceasta deschide canalele ionice, permițând calciului să intre în celulă provocând excitotoxicitate. Glutamatul duce la moartea celulelor prin activarea receptorilor acidului N-metil-D-aspartic (NMDA); acești receptori determină o eliberare crescută de ioni de calciu (Ca2+) în celule. Ca urmare, concentrația crescută de Ca2+ crește direct stresul asupra mitocondriilor, rezultând fosforilarea oxidativă excesivă și producerea de specii reactive de oxigen (ROS) prin activarea sintazei de oxid nitric, ducând în cele din urmă la moartea celulelor. De asemenea, s-a constatat că un grup de neurotoxici ajută la creșterea vulnerabilității neuronilor la glutamat.
radicalii oxigenului
formarea radicalilor de oxigen în creier se realizează prin calea oxidului nitric sintază (NOS). Această reacție apare ca răspuns la o creștere a concentrației de Ca2+ în interiorul unei celule cerebrale. Această interacțiune între Ca2 + și NOS are ca rezultat formarea cofactorului tetrahidrobiopterină (BH4), care apoi se deplasează din membrana plasmatică în citoplasmă. Ca o etapă finală, NOS este defosforilat producând oxid nitric (NO), care se acumulează în creier, crescând stresul oxidativ. Există mai multe ROS, inclusiv superoxid, peroxid de hidrogen și hidroxil, toate acestea ducând la neurotoxicitate. În mod natural, organismul utilizează un mecanism defensiv pentru a diminua efectele fatale ale speciilor reactive prin utilizarea anumitor enzime pentru a descompune ROS în molecule mici, benigne de oxigen simplu și apă. Cu toate acestea, această defalcare a ROS nu este complet eficientă; unele reziduuri reactive sunt lăsate în creier pentru a se acumula, contribuind la neurotoxicitate și moartea celulelor. Creierul este mai vulnerabil la stresul oxidativ decât alte organe, datorită capacității sale oxidative scăzute. Deoarece neuronii sunt caracterizați ca celule postmitotice, ceea ce înseamnă că trăiesc cu daune acumulate de-a lungul anilor, acumularea de ROS este fatală. Astfel, nivelurile crescute de neuroni de vârstă ROS, ceea ce duce la procese neurodegenerative accelerate și, în cele din urmă, la avansarea AD.