discuție
proliferările reactive, nonneoplazice apărute în interiorul vezicii urinare au fost bine documentate și descrise în literatura de specialitate. Terminologia pentru astfel de leziuni a inclus tumora miofibroblastică atipică, tumora fibromixoidă atipică, tumora fibromixoidă pseudosarcomatoasă, granulomul celulelor plasmatice, fascismele nodulare ale vezicii urinare și pseudotumorul inflamator.3 în timp ce unii autori pot obiecta la termen, pseudotumorul inflamator este cel mai frecvent utilizat pentru a descrie această entitate. Deși leziunile sunt considerate a fi benigne, importanța de a nu diagnostica greșit acest proces ca fiind unul malign a fost subliniată în mod repetat în întreaga literatură.
această leziune poate apărea la orice vârstă (interval de 2 până la 80 de ani), dar apare de obicei la adulții tineri (vârsta medie, 28 de ani). Femeile par a fi de două ori mai susceptibile decât bărbații să prezinte această leziune. Dimensiunea leziunii este destul de variabilă și a fost raportată la fel de mare ca 9 cm, dar majoritatea nu depășesc 6 cm.4 hematuria brută este cel mai frecvent simptom la prezentare. Examinarea brută relevă de obicei tumori exofitice, singulare, pe bază largă, care apar endoscopic malign. La examinarea microscopică, aspectul caracteristic este cel al celulelor fusului distanțate pe scară largă într-o stromă vasculară, mixoidă sau edematoasă. Unele leziuni demonstrează scleroză extinsă și margini de infiltrare.4
rezecția transuretrală sau cistectomia parțială au fost raportate ca tratament de alegere. Până în prezent, a existat doar 1 caz raportat de boală recurentă după rezecția transuretrală, dar acest lucru a fost considerat a fi cauzat de îndepărtarea incompletă a leziunii transmurale.5 am procedat la rezecția transuretrală la pacientul studiat. Natura benignă a leziunii după rezecția completă este demonstrată de lipsa recurenței sau a dovezilor de metastază la 4 ani de la administrarea chirurgicală definitivă. Prin urmare, se pare că tratamentul optim este excizia locală completă, care poate fi realizată cu o morbiditate minimă.
aceste leziuni pot fi considerate ca o proliferare reparativă anormală a celulelor fibroblastice sau miofibroblastice și a țesutului de granulare. Ca atare, ele cresc încet, nu metastazează și nu au fost descrise ca fiind supuse unei transformări maligne.6 Managementul ar trebui să includă endoscopia de supraveghere și biopsia pentru rezoluția documentelor.7
În concluzie, considerăm că manifestările clinice și aspectul radiografic al pseudotumorului fibros al vezicii urinare sunt nespecifice. Caracteristicile patologice clinice, grosiere și microscopice combinate trebuie evaluate complet și cu atenție pentru a diferenția această leziune de un proces malign. Examinarea patologică rămâne standardul de aur în obținerea unui diagnostic definitiv. Studiile speciale, cum ar fi examenul imunohistochimic și microscopic electronic, se pot dovedi utile în determinarea naturii leziunii.8 aceste leziuni răspund bine la tratamentul conservator, au constatări morfologice și intrastructurale distincte și nu demonstrează potențial metastatic. Pacienții au un prognostic excelent după excizia locală completă. Deoarece pseudotumorii fibroși ai vezicii urinare sunt asemănători histologic cu anumite tumori maligne, este necesară o urmărire atentă atunci când se ia în considerare managementul general al pacienților cu aceste pseudotumori.